Întrebări frecvente
După un accident rutier apar multe întrebări: cine plătește despăgubirea, ce documente sunt necesare, cât poate dura procedura și dacă este obligatoriu să ajungi în instanță. Mai jos sunt răspunsuri clare la cele mai frecvente întrebări.
În funcție de circumstanțele accidentului, pot solicita despăgubiri persoanele care au suferit vătămări fizice, psihice sau patrimoniale. Pot avea drepturi inclusiv pietonii, pasagerii, motocicliștii, bicicliștii sau membrii familiei unei persoane decedate. Fiecare situație trebuie analizată individual, în funcție de răspundere, prejudiciu și probele existente.
Da. Faptul că ai fost pasager nu înseamnă că trebuie să suporți consecințele accidentului fără despăgubire. În funcție de situație, pasagerul vătămat poate solicita despăgubiri chiar dacă accidentul a fost produs de conducătorul autoturismului în care se afla.
În funcție de consecințele accidentului, pot fi avute în vedere:
Nu toate aceste prejudicii există în fiecare dosar. Ele trebuie analizate și dovedite în raport cu situația concretă.
Nu există o sumă standard aplicabilă tuturor victimelor. Valoarea trebuie analizată în raport cu gravitatea leziunilor, perioada de recuperare, intervențiile medicale, eventualele sechele, impactul psihologic, vârsta victimei, stilul de viață și modul în care accidentul i-a afectat viața personală și profesională. Două persoane cu același diagnostic pot suferi prejudicii foarte diferite.
Certificatul medico-legal poate reprezenta un document important, însă prejudiciul nu se reduce la numărul zilelor de îngrijiri medicale. Trebuie analizate întregul parcurs medical, evoluția leziunilor, tratamentele, recuperarea, eventualele sechele și consecințele accidentului asupra vieții victimei.
Este recomandat să păstrezi toate documentele legate de accident și de recuperare:
Da, dacă există consecințe psihologice reale și acestea pot fi documentate. Unele victime dezvoltă anxietate, tulburări de somn, teamă de a conduce, dificultăți de concentrare sau alte modificări emoționale după accident. Aceste consecințe trebuie analizate în contextul întregului prejudiciu.
În anumite situații, da. Dacă accidentul te-a împiedicat să lucrezi sau ți-a afectat capacitatea de a obține venituri, pierderea trebuie analizată și documentată. Pot fi relevante salariile, veniturile anterioare, concediile medicale, contractele și alte documente care demonstrează prejudiciul financiar.
Nu. O ofertă trebuie analizată înainte de a fi acceptată. Este important să verificăm dacă suma propusă reflectă gravitatea leziunilor, durata recuperării, cheltuielile suportate, veniturile pierdute, prejudiciul psihologic și consecințele viitoare. Atunci când oferta nu reflectă prejudiciul real, poate fi solicitată reevaluarea acesteia.
Da. Negocierea este unul dintre punctele mele forte. Atunci când există argumente și probe care justifică o valoare diferită, acestea pot fi prezentate societății de asigurare într-o cerere de reevaluare sau în cadrul negocierilor.
Nu întotdeauna. Soluționarea amiabilă și procedura judiciară nu sunt în toate cazurile variante care se exclud. În funcție de situație, putem continua negocierile și, în același timp, să folosim demersurile judiciare necesare. Strategia se stabilește în funcție de particularitățile dosarului.
Durata diferă de la un caz la altul. Poate depinde de gravitatea leziunilor, durata tratamentului și a recuperării, complexitatea probatoriului, poziția societății de asigurare, necesitatea unor expertize și existența unui proces. Prefer să nu ofer estimări standard înainte de a analiza concret dosarul.
Este posibil, însă trebuie analizată situația concretă, inclusiv din perspectiva termenelor legale aplicabile. În astfel de cazuri este important să verificăm cât mai repede documentele și data producerii accidentului.
Există situații în care pot exista mecanisme speciale de despăgubire și atunci când vehiculul vinovat nu era asigurat. Aceste cazuri necesită o analiză distinctă a împrejurărilor accidentului și a instituției sau mecanismului care poate răspunde pentru plata despăgubirilor.
În funcție de situația concretă și de societatea de asigurare implicată, pot deveni aplicabile mecanisme speciale de garantare (precum Fondul de Garantare a Asiguraților) sau proceduri specifice. Aceste dosare trebuie analizate separat, deoarece procedura poate diferi de un dosar RCA obișnuit.
Nu în toate etapele procedurii este obligatorie reprezentarea prin avocat. Totuși, într-un dosar de despăgubiri pot apărea probleme legate de probatoriu, evaluarea prejudiciului, negocierea cu asigurătorul sau formularea unei acțiuni în instanță. Un avocat poate analiza întregul caz și te poate ajuta să construiești strategia potrivită înainte de a lua decizii importante.
Ideal este ca situația să fie analizată cât mai devreme, mai ales înainte de: acceptarea unei oferte, semnarea unor documente importante, renunțarea la anumite pretenții, formularea unei cereri de despăgubire sau introducerea unei acțiuni în instanță. Cu cât dosarul este analizat mai devreme, cu atât este mai ușor să identificăm probele și documentele necesare ulterior.
Fiecare accident are propriile particularități. Dacă vrei să discutăm situația ta concretă, îmi poți transmite pe scurt ce s-a întâmplat și documentele pe care le ai.